Licitațiile pentru deszăpezire s-au blocat pe autostrada Cernavodă-Constanța. De ce nu vrea nimeni un contract 1,6 milioane de euro

Licitațiile pentru deszăpezire s-au blocat pe autostrada Cernavodă-Constanța. De ce nu vrea nimeni un contract  1,6 milioane de euro
Publicat: 25/11/2012, 12:50
Actualizat: 29/07/2014, 20:32

Șoferii care vor dori să circule în această iarnă pe autostrada Cernavodă-Constanța și pe centura orașului Constanța vor risca să rămână blocați în zăpadă. Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale (CNADNR) nu a reușit să încheie un contract pentru deszăpezire pe cele două segmente.

La licitația organizată nu a fost depusă nici o ofertă, astfel că reprezentanții CNADNR au trebuit să recurgă la o „procedură de urgență” prevăzută de legislație, adică încredințarea directă.

Marin Dima, șeful Direcției Regionale de Drumuri și Poduri (DRDP) Constanța, a declarat pentru gândul că, după trei încercări de a încredința direct acest contract, nici o firmă nu și-a exprimat interesul de a semna contractul pentru curățarea de zăpadă a celor două tronsoane.

CNADNR se roagă de drumari să le încredințeze direct un contract de 1,6 milioane euro

DRDP Constanța va face vineri a patra și cea din urmă încercare de a găsi o firmă pentru a-i încredința direct contractul de deszăpezire pentru autostrada Cernavodă-Constanța și centura Constanței,”la pachet”. Valoarea estimată a contractului este de 7,4 milioane de lei, fără TVA (1,6 milioane euro), pentru o durată de cinci luni.

„Pentru tronsonul Cernavodă-Constanța și centura Constanța mâine (vineri n.n.) este ultima rundă, a patra, în care încercăm să găsim o firmă. Până acum nu am primit nici o ofertă de la vreo firmă care să fie interesată să deszăpezească tronsonul Cernavodă-Constanța și centura orașului Constanța. Nici nu vreau să mă gândesc că nu va veni nici o firmă mâine, la ultima rundă”, a declarat pentru gândul Marin Dima, șeful DRDP Constanța.

În cazul în care vineri nu se va prezenta nicio firmă căreia să i se încredințeze direct contractul, DRDP Constanța va fi nevoită să lucreze în regie proprie, adică să folosească propriile utilaje pentru a curăța de zăpadă, în această iarnă, autostrada spre mare.

Concret, la nivelul DRDP Constanța este vorba în total despre circa 77 de km pentru care nu au fost încheiate până în prezent contracte pentru curățarea de zăpadă: Cernavodă-Medgidia, Medgidia-Constanța și Ovidiu-Agigea.

Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale a estimat în acest an pentru contractele de deszăpezire un buget total de aproximativ 100 de milioane de euro, cu 40 la sută mai mare decât în sezonul 2011-2012. Aceasta înseamnă că un kilometru de drum deszăpezit, fie el drum național sau autostradă, va costa statul român 6.250 de euro, potrivit unui calcul simplu, care ia în considerare faptul că România are aproximativ 16.000 de km de drumuri naționale și autostrăzi.

Aproximativ 5% dintre contractele de deszăpezire de la nivel național, nesemnate încă

Reprezentanți ai CNADNR au declarat pentru gândul că aproximativ 95% dintre contractele de deszăpezire de la nivelul întregii rețele de drumuri și autostrăzi au fost semnate. Valoarea lor, rezultată după licitații, nu a fost făcută publică încă.

În afară de autostrada spre litoral, mai sunt și alte tronsoane de drumuri naționale pentru care încă nu au fost semnate contractele de deszăpezire.

Lista firmelor care au depus oferte la licitațiile de deszăpezire.

De exemplu, nici la Direcția Regională de Drumuri și Poduri (DRDP) Timișoara contractele pentru deszăpezire nu au fost semnate, ca urmare a contestațiilor depuse de firmele de construcții. Mai exact, procedura de atribuire a contractelor pentru deszăpezire a fost blocată de contestații depuse de unii constructori la Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor (CNSC). De exemplu, firma Confort SA din Timișoara a solicitat anularea procedurii de atribuire pentru loturile 1-6 din cadrul DRDP Timișoara și obligarea CNADNR la modificarea documentației de atribuire.

Două pagini de sancțiuni. „Daune interese” de 100.000 de euro/accident plătite de firmele de deszăpezire către CNADNR

Un posibil motiv pentru care drumarii nu sunt interesați de deszăpezirea autostrăzii Cernavodă-Constanța este legat de faptul că în caietele de sarcini sunt prevăzute „sancțiuni pentru neîndeplinirea culpabilă a obligațiilor”.

Documentația de atribuire are nu mai puțin de două pagini unde sunt menționate sancțiunile pe care CNADNR le poate aplica firmei care nu a curățat de zăpadă autostrada sau drumul național.

Astfel, în cazul în care firma nu își va respecta obligația de a răspândi materiale antiderapante pentru a preveni și combate poleiul, gheața sau zăpada, firma va plăti CNADNR daune de 100.000 de euro pentru fiecare accident de circulație, blocare a drumului sau derapare.

„Pentru neexecutarea obligațiilor asumate, prestatorul are obligația de a plăti achizitorului, cu titlu de daune interese, o sumă în cuantum de 100.000 de euro /eveniment, care constă în accidente de circulație, blocarea părții carosabile, coliziune în lanț sau carambol, derapare, așa cum sunt definite în « Normativul privind prevenirea și combaterea înzăpezirii drumurilor publice » plătibili la cursul comunicat de BNR în ziua lucrătoare premergătoare datei facturării acestor daune interese de către achizitor”, se arată în documentația de atribuire.

De asemenea, în cazul în care firma care a câștigat contractul de deszăpezire nu va asigura „patrularea cu utilaje pentru informarea stării drumurilor sau pentru prevenirea înzăpezirii în timpul ninsorilor liniștite sau al viscolelor slabe” va plăti CNADNR daune de 100.000 de euro per eveniment.

Firmele de deszăpezire se roagă la divinitate pentru o iarnă ușoară. „Ferească sfântul și Dumnezeu”

Vasile Florea, administrator Florconstruct SRL, firmă care are un contract pentru deszăpezirea drumurilor din zona Câmpulung Moldovenesc, spune că utilajele și oamenii lui sunt „pe poziții”, adăugând că speră la o iarnă ușoară, care să nu le facă probleme la curățarea de zăpadă a drumurilor.

Firma sa a obținut prin negociere un contract cu CNADNR în valoare de 1,98 milioane lei, pe două luni, cu „posibilitate de prelungire”.

„În proporție de 90% utilajele și oamenii noștri sunt pe poziții. Circa 60% din cantitatea de sare a fost adusă. Este o zonă foarte dificilă, Tihuța, Câmpulung, Vatra Dornei. Sper să nu avem probleme. Dacă ferește sfântul și Dumnezeu sper să nu avem o cantitate mare de zăpadă și vântul să nu ne facă mari probleme în aceste zone dificile”, a declarat pentru gândul Vasile Florea.

La sfârșitul lunii octombrie, ministrul Transporturilor, Ovidiu Silaghi, îl asigura pe premierul Victor Ponta, în cadrul unei videoconferințe cu prefecții, că „noi cu pregătirea pentru iarnă suntem în grafic”.

El a arătat atunci că numărul de utilaje de deszăpezire „prevăzute” a crescut de la 2.360 anul trecut, la 2.996 în acest an.

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Liviu Dragnea face un anunț surprinzător. Candidatul pe care îl susține la scrutinul de duminică
Lumină misterioasă pe cerul Ploieștiului, noaptea, la ora 23:57. 'Odată cu acest sunet dubios, s-a...
FOTO. Vedeta din filmele pentru adulți s-a cuplat cu un milionar controversat din fotbal
Polonia, îngrijorată de escaladarea conflictului în Ucraina: „Simțim că necunoscutul se apropie”
Adriana Bahmuțeanu, dispusă să se mute în casa lui Silviu Prigoană pentru a fi alături...
„Cel mai singuratic om din lume” trăiește la -70 grade, la 5 ore distanță de...
Dmitri Medvedev, în culmea satisfacției, după atacul rusesc cu noua rachetă balistică: „Asta ați vrut?...
Lidia Buble, înșelată cu cine se aștepta mai puțin: 'Era angajata noastră'
Andreea Bănică, noi imagini HOT pe internet. Fanii au crezut că nu văd bine: solista...
Impact uriaş pentru România după ce va adera şi terestru la Schengen
Ghiță a murit pe loc, în mașina ruptă în două, în Maramureș. A fost găsit...
O nouă taxă pentru românii care stau la bloc. Când va fi introdusă și cât...
Avem TESTAMENTUL lui Silviu Prigoană! Surpriză MAXIMĂ pentru Adriana Bahmuțeanu
Amendă pentru depășirea vitezei legale cu până la 10 km/h?
Spania a amendat mai multe companii aeriene low-cost pentru practici abuzive. Ryanair a primit cea...
Structură ENIGMATICĂ găsită în jurul unei stele din afara galaxiei noastre
Obligatoriu pentru românii care nu stau la adresa din buletin. Regula se aplică pentru toți
Locul din România în care Creatorul a împărțit muritorilor o bucățică de cer. E binecuvântat
Horoscop weekend 23 - 24 noiembrie 2024. Ce zodii sunt binecuvântate de Univers în aceste...
„Un prunc” Igor Cuciuc, primele declarații despre cel de-al doilea copil, după moartea tragică a...
Adriana Bahmuțeanu, despre relația cu fostul soț din ultima perioadă. Ce i-au spus copiii ei...
A îngropat Dana Roba securea războiului cu părinții lui Daniel Balaciu? Cum a decurs întâlnirea...
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Nevasta mea s-a îmbrăcat în polițistă și mi-a spus..
Autoritățile italiene au recuperat artefacte în valoare de 8 milioane de euro excavate ilegal